marți, 13 mai 2014

Stabilirea Obiectivelor Personale

De ce ai nevoie de obiective personale?


Obiectivele sunt cele mai importante atunci cand chiar vrei sa realizezi ceva. Oricat de mult muncesti si cat de harnic esti daca nu ai obiective esti in deriva, purtat de vant. Nu poti ajunge intr-un anumit loc daca schimbi mereu directia. Nu poti nimeri o tinta atunci cand nici macar nu arunci spre ea.

Daca nu-ti place sa lucrezi cu obiective, ti se pare a fi ceva rece, prea robotizat, prea lipsit de viata, am o veste proasta pentru tine. In momentul in care te-ai angajat vei incepe sa lucrezi la obiectivele companiei respective.

De obiective nu scapi, ori lucrezi la obiectivele tale ori la obiectivele altora. Tu alegi.

Doar 3% dintre oameni au obiective scrise iar acestia castiga mai mult decat restul de 97%. De aceea se mai zice si ca doar 3% au obiective scrise iar ceilalti lucreaza pentru ei. Asta se intampla deoarece cei 3% merg zi de zi in directia obiectivelor lor si nu deviaza ca ceilalti.

Obiectivele care au cel mai mare impact asupra vietii tale sunt de regula cele care tine de dezvoltarea ta personala, cele te ajuta sa-ti extinzi zona de confort si sa te dezvolti in permanenta.

Multi oameni au impresia ca au deja obiective dar le confunda cu sperante si dorinte. E foarte bine sa ai un vis dar daca nu ai obiective pentru a-l indeplini este doar o speranta sau o dorinta lipsita de energie.

Cum sa-ti descoperi obiectivele personale


Pentru a-ti descoperii adevaratele obiective trebuie sa-ti lasi mintea libera. Imagineaza-ti ca orice este posibil, nu exista obstacole si viseaza la lucruri marete. Numai dorintele puternice te pot motiva suficient de mult. Iata cateva intrebari ce te vor ajuta sa-ti descoperi obiectivele.

  • Daca ai avea in cont 100 de milioane de euro ai mai lucra in domeniul la ce lucrezi acum? Nu? Atunci ce ai face? Si daca Da! Atunci la ce nivel?
  • Daca ai putea sa devi oricine si sa faci orice ce ai vrea sa fii si sa faci?
  • Ce ti-ar aduce cea mai mare satisfactie?
  • Care sunt lucrurile care-ti plac cel mai mult?
  • Ce ai vrea sa se zica despre tine la inmormantarea ta?

Scrie raspunsul la aceste intrebari si extrage-ti din ele obiectivele. Sa nu crezi ca daca ai scris obiectivele inseamna ca vei si reusi sa le indeplinesti insa toate studiile au aratat ca ai sanse mult mai mari si pana la urma tot ce te costa este o foaie de hartie de cateva minute.
Vestea buna este ca nici macar nu trebuie sa stii de la inceput cum iti vei indeplini obiective. Trebuie doar sa stii foarte clar ce vrei iar mintea ta va incepe sa gaseasca solutii automat. Incearca!

Cum sa-ti alcatuiesti lista cu obiectivele personale


Se zice ca cel mai important lucru pe care-l poate realiza un om in viata lui este sa ramana in istorie. Desigur mai conteaza si cum ramai in istorie ca si Hitler a ramas. Mie imi place sa vad lucrurile mai simplu si cred ca cel mai important lucru este sa traiesti o viata bogata (nu ma refer la bani) si fericita.
Asadar alcatuirea unei liste de obiective poate pleca de la simpla idee de a fi fericit iar obiectivele trebuie sa fie echilibrate, eu iti recomand sa mergi pe cele trei zone importante din viata fiecarui om: cariera, sanatate si relatii.

FERICIRE
BANI (cariera)
 Banii nu-ti aduc fericirea insa ceea ce faci cu ei DA! Ai nevoie de bani pentru activitatile si experientele de care vrei sa te bucuri.
SANATATE
Sanatatea, se stie, e mai importanta ca toate. E cam greu ca fi fericit atunci cand stai prost cu sanatatea. Alimentatia si conditia fizica nu sunt de neglijat!
RELATII
Cu cat cunosti mai multi cu atat mai multe oportunitati vei avea. Iar cea mai mare parte a fericirii tale va veni din relatia cu partenerul sau partenera de viata.

5 pasi pentru crearea de obiective:
  1. Decide CLAR ce vrei! Daca vrei bani scrie suma pe care vrei sa o castigi lunar.
  2. Scrie-ti obiectivele. Daca nu le scrii vor ramane ca si pana acum la nivel de visuri si se vor pierde pana a doua zi.
  3. Stabileste un termen limita (deadline). Ai nevoie de un termen pentru ca mintea ta sa stie ca este o urgenta si sa fie mereu conectata. Termenul trebuie sa fie unul rezonabil.
  4. Fa o lista cu tot ce ai putea face pentru a-ti indeplinii obiectivele. Lista trebuie sa fie cat mai completa. Gandeste-te la ce te-ar putea impiedica sau ce lucruri va trebui sa mai inveti sau de ce oameni vei avea nevoie.
  5. Prioritizeaza lista. Ordoneaza intreaga lista in functie de importanta lor. Cand faci asta ia in considerare efectul lor asupra celorlalte.
Important! Acum ca ai lista ordonata apuca-te de primul lucru din ea. Nu sta pe ganduri si nu ezita, primul pas este cel mai greu. Treci la treaba acum!

Sfaturi ce te pot ajuta sa-ti indeplinesti obiectivele:

  • Spune prietenilor obiectivele tale. In cazul asta egoul poate fi un lucru pozitiv, nu vei vrea sa-ti incalci cuvantul fata de ei/ele.
  • Fa in fiecare zi cate ceva. Conteaza fiecare pas, oricat de mic ar fi. Daca continui sa te misti in directia corecta, intr-un final vei reusi. 
  • Asuma-ti responsabilitatea pentru tot. Nu intra in capcana justificarilor, nu zice ca e criza mondiala sau ca nu ai destula scoala sau alte scuze pe care ti le-ai putea gasi pentru a renunta.
  • Asigura-te ca planurile pentru fiecare obiectiv sunt cat mai detaliate, sparge totul in pasi mici mici.
  • Identifica ce te-ar putea opri sa-ti indeplinesti obiective, fa o lista, prioritizeaza si apuca-te sa rezolvi cel mai mare obstacol.
  • Identifica ce anume te incetineste cel mai mult. De exemplu daca mergi la o plimbare cu prietenii cel care merge cel mai incet va determina viteza intregului grup. Incearca sa gasesti o solutie pentru a accelera cel mai lent proces in cazul tau.
  • Fa-ti o lista cu tot ce mai trebuie sa inveti. Este foarte probabil sa ai nevoie de noi cunostinte si aptitudini.
  • Identifica oamenii cu care va trebui sa colaborezi si gandeste-te cum poti sa-i faci sa te ajute.
  • Cauta in permanenta sa-ti imbunatatesti modul de lucru.
  • Nu uita scopul tau principal. Aminteste-ti in fiecare zi pentru ce lucrezi si unde vrei sa ajungi.

Lucrand cu obiectivele vei vedea ca vei deveni mai increzator/increzatoare in fortele tale, vei fi mai pozitiv, te vei respecta mai mult si vei invata sa nu renunti pana nu obti ceea ce-ti doresti.

Incepe chiar acum! Scrie mai jos 3-5 obiective pe care ai vrea sa le indeplinesti in urmatoarele 12 luni. Scrie obiective financiare, de sanatate sau de lucruri pe care ai vrea sa le cumpari, un apartament, o masina noua sau orice-ti trece prin cap oricat de ireal sau putin probabil ar suna.